Drunvalo Melchizedek creatorul seminarului "Floarea Vieţii"

Am studiat la Universitatea Berkeley din California fizica, în principal, şi secundar matematica, până în                                                                                                                                    momentul în care mă aflam pe punctul de a-mi lua diploma. Un singur trimestru mă mai despărţea de acest moment. Atunci am decis că nu doream să am această diplomă, întrucât descoperisem ceva despre fizicieni care m-a îndepărtat brusc de dorinţa de a mă mai ocupa în continuare de o ştiinţă care nu era deloc ştiinţă. Aceasta ar putea constitui, în sine, subiectul unei cărţi, dar motivele se leagă de aceleaşi lucruri pe care le discutăm şi cu arheologii. Fizicienii, ca şi arheologii, vor da înapoi în faţa adevărului, dacă el înseamnă prea multă schimbare, făcută prea rapid. Poate adevărul adevărat este că aceasta este în firea omului. Deci am trecut de la o emisferă, la cealaltă a creierului, reîncepând facultatea cu studii de artă. Cei care îmi erau îndrumători mi-au spus că sunt nebun. "şi vei renunţa la licenţa în fizică" m-au întrebat ei. Totuşi, nu o mai doream, nu mai îmi trebuia. Apoi mi-a trebuit să mai studiez vreo doi ani, pentru a-mi putea lua o diplomă în arte frumoase în final, mă aflam în ultimul trimestru înainte de diplomă, iar eu îmi spuneam că nu ştiu dacă voi putea face asta. "Sunt atât de obosit, abia dacă mai ştiu ce să fac."

Apoi au venit incidentele de la Kent State (University), când întreg sistemul de învăţământ universitar şi-a închis porţile, toţi primind doar notaţii B, pentru a putea pleca. Mi-am luat, deci, diploma de arte frumoase, fără sa fi apucat să termin ultima parte a studiilor.

Acum acea schimbare de priorităţi mi se pare ceva normal, pentru că atunci când studiezi texte străvechi, descoperi că oamenii de atunci percepeau artele, ştiinţa şi religia ca fiind interconectate, întreţesute între ele. Deci felul în care m-am programat atunci a fost modalitatea cuvenită care m-a pregătit pentru ceea ce fac acum.

Mutarea în Canada

Mi-am încheiat studiile în 1970. Apoi, după ce am fost în Vietnam şi am urmărit ceea ce ce se petrecea pe atunci în ţara noastră, mi-am spus: "îmi ajunge! Asta e! Nu ştiu cât voi mai avea de trăit sau ceea ce se va mai întâmpla, dar voi fi fericit şi voi face ceea ce mi-am dorit dintotdeauna să fac." Am hotărât atunci să las totul şi să merg să trăiesc în munţi, cum îmi dorisem mereu.

Deci am părăsit Statele Unite şi am mers spre Canada, neştiind că un an mai târziu mă vor urma alţi 10.000 de oameni care îşi exprimau în acest fel protestul faţă de războiul din Vietnam. M-am căsătorit cu o fată pe nume Renee şi am plecat amândoi în sălbăticie, găsindu-ne o căsuţă aşezată lângă lacul Kootenay. Ne aflam la o mare distanţă de orice. îţi trebuiau vreo cinci kilometri de mers pe jos, pentru a ajunge la cea mai apropiată şosea care te ducea până la casa mea. Deci eram de-a dreptul izolaţi. Am început să-mi trăiesc viaţa exact cum dorisem să o fac dintotdeauna. întotdeauna îmi dorisem să trăiesc din nimic, aşa că am încercat să o fac.

La început a fost puţin înfricoşător, dar lucrurile au început să devină mai uşoare cu timpul, iar destul de repede am devenit unul din adepţii traiului în natură. Trăiam o viaţă minunată şi plină, fără a avea practic nevoie de nici un ban. După o vreme am realizat - ca să vezi - că era ceva mult mai uşor decât să ai o slujbă la oraş! Nu trebuia să muncesc din greu decât vreo trei ore pe zi, iar restul zilei îmi era liber. Era grozav. Puteam să ascult muzică sau să mă plimb prin jur, simţindu-mă extraordinar. Este exact ceea ce am şi făcut. Mă distram. Ascultam muzică vreo zece ore pe zi, alături de o groază de prieteni veniţi de la kilometri distanţă. Casa noastră îşi dobândise o oarecare reputaţie în acele zile. în medie, aproximativ 11 persoane soseau zilnic să facem muzică şi să ne simţim bine - ne distram pur şi simplu.

Făcând astfel, ceea ce era extrem de important pentru felul cum înţeleg eu acum lucrurile, am descoperit câte ceva despre mine. Trăind aşa - revenind la copilul lăuntric, cum se numeşte el astăzi - am reuşit să-mi scot la iveală copilul lăuntric, şi eliberându-l, mi s-a întâmplat ceva, ceva care a devenit catalizatorul care m-a adus la viaţa aşa cum o duc eu astăzi.

Întâlnirea cu îngerii

Aflându-mă la Vancouver, împreună cu soţia mea, am decis că doream să ştim mai multe despre meditaţie, deci am început să studiem cu un învăţător hindus care locuia în zonă. Luasem foarte în serios această dorinţă a noastră de a afla ce era cu meditaţia. Ne făcusem chiar şi veştminte albe de mătase, cu glugă, şi tratam cu cea mai mare seriozitate această nouă îndeletnicire.

Apoi, într-o bună zi, după ce practicam meditaţia de vreo patru-cinci luni, în camera noastră apărură doi îngeri înalţi cam de 3 metri! Acolo erau.

Unul verde, iar celălalt purpuriu. Puteam vedea prin corpurile lor transparente, dar ei se aflau - fără nici o îndoială - acolo. Nu ne aşteptasem la o astfel de apariţie. Nu făceam decât să urmăm instrucţiunile pe care ni le dădea învăţătorul nostru hindus. Nu cred că el a înţeles întrutotul ceea ce se întâmplase, având în vedere că ne tot punea întrebări pe care părea să nu le înţeleagă. Din acel moment, viaţa mea nu a mai fost aceeaşi. Nici măcar pe aproape.

Primele cuvinte pe care le-au spus îngerii au fost: "Noi suntem voi." Nu aveam nici o idee de ceea ce însemna aceasta. Le-am spus: "Sunteţi eu?" Atunci încet-încet, ei au început să ne înveţe o serie de lucruri despre mine şi despre lume, despre natura conştiinţei... până ce, într-un final, mi-am deschis complet inima faţă de ei. Puteam să simt acea iubire nemaipomenită care mi-a schimbat radical viaţa.

După o perioadă de mai mulţi ani, ei m-au condus către cca 70 de învăţători diferiţi. Ei sunt cei care mi-au spus care era adresa şi numărul de telefon al profesorului pe care trebuia să îl întâlnesc. Mă puneau, de obicei, să dau un telefon în prealabil sau să apar, pur şi simplu, în faţa casei acestora. Deci am făcut aceasta - şi întotdeauna era exact persoana de care aveam nevoie! Apoi tot ei m-au instruit să stau pe lângă acea persoană o anume perioadă de timp.

Uneori, chiar în mijlocul unei lecţii, îngerii aveau obiceiul să-mi spună: "Ei bine, gata. Pleacă acum." îmi amintesc de momentul când m-au trimis la Ram Dass. Am stat prin casa lui cca trei zile, întrebându-mă ce căutam eu acolo; atunci, într-o bună zi, m-am dus să-l ating pe umăr şi să-i spun ceva şi am primit una de m-am trezit la pământ. şi asta fusese totul, mi-au spus îngerii: "Poţi să pleci acum." Iar eu am răspuns: "Okay." După aceea, Ram Dass şi cu mine ne-am împrietenit, dar tot ceea ce trebuia să învăţ eu de la el s-a consumant în acea singură secundă.

Învăţăturile lui Neem Karoli Baba, învăţătorul lui Eam Dass, sunt foarte importante pentru mine. El credea că "modalitatea cea mai bună de a-l vedea pe Dumnezeu era să îl vezi în orice formă." Am ajuns şi la Yogananda şi m-am bucurat de tot ceea ce reprezintă acesta. Apoi am discutat cu Sri Yukteswar şi o parte a învăţăturii acestuia. M-am implicat intens în aproape toate religiile lumii. Am rezistat credinţelor sikh, întrucât nu cred că este nevoie de o pregătire militară, dar le-am studiat şi le-am practicat pe aproximativ toate care mai rămâneau - cea musulmană, evreiască, creştină, hindusă, budistă, tibetană. Am studiat în mod aprofundat taoismul şi sufismul - 11 ani i-am petrecut cu sufismul. în cadrul acestei învăţături, cei mai puternici dintre învăţători mi-au fost, totuşi, amerindienii. Ei sunt cei care mi-au deschis poarta prin care s-a putut produce creşterea mea spirituală. Ei sunt cei care s-au constituit în una din cele mai puternice influenţe asupra vieţii mele.

Toate religiile lumii vorbesc despre aceeaşi Realitate. Folosesc cuvinte diferite, concepte şi idei diferite, dar Realitatea la care se referă este aceeaşi, şi nu există decât un singur Spirit care se mişcă prin orice formă a vieţii. Or fi existând felurite tehnici de a ajunge acolo, dar nu există decât ceea ce este real şi atunci când ajungi acolo, nu mai ai îndoieli. Indiferent cum numiţi asta - şi îi puteţi atribui diferite nume - este vorba despre unul şi acelaşi lucru.